Cele 10 dorințe ale Natei Albot

Să-i conving pe moldoveni că pot fi mai fericiţi

16/04/2016

Despre Nata Albot se poate scrie mult. Rasputin.md însă vă învită să aflați cele zece idei de viață ale jurnalistei care ne duce faima țării în străinătate, să-i descoperiți relația cu Dumnezeu, ocupația preferată și chiar și atitudinea despre simțul umorului.

 

Să nu permit timpului să mă fure de mine

Nu mi-e frică de bâtrâneţea corpului meu, ci de cea a sufletului. Înţeleg că este inevitabil să devii, cu anii, mai morocănos, mai nesuferit, mai apatic sau mai pesimist. Dar de fiecare dată când observ această metamorfoză la oamenii din jurul meu, îmi promit că voi încerca să fiu o excepţie. Bătrâneţea este inevitabilă. Nu și cea a spiritului.

 Să rămân aproape de Dumnezeul din mine

Nu am ascuns niciodată faptul că sunt cel puţin sceptică în privinţa a tot ceea ce se numește religie și biserici. O bună parte dintre slujitorii bisericești moderni au uitat că trebuie să tămăduiască suflete, să se ocupe cu binefacere și îmblânzirea sufletelor rătăcite. Sunt decepţionată de materialismul și făţărnicia care acum stăpânesc biserica. Mă sperie oamenii mancurtizaţi de religie. Și mai tare mă tem de cei care sar ușor din religie în fapte nedemne. Cred că religia trebuie să se modernizeze. Altfel, vor apărea tot mai mulţi sceptici ca mine. Ceea ce nu voi nega niciodată este Dumnezeu, forţa divină, forţa universului, energia creatoare și pură pe care o purtăm în noi. M-am convins de nenumărate ori de puterea Dumnezeului din mine. O iubesc, o împărtășesc și mă rog la ea pentru oamenii mei dragi, pentru visurile mele. Îmi doresc să am mai mult timp pentru Dumnezeul din mine.

 Să împart întotdeauna cu alţii binele meu

Cred că anumite evenimente din viaţa noastră au menirea să ne mai descarce de povara materialismului și consumerismului. Eu așa exemplific mai metafizic menirea sărbătorilor, evenimentelor importante din viaţa noastră, când situaţia ne obligă să cheltuim și să dăm mai departe. De asemenea, atunci când pierdem bani sau obiecte, oferim pentru binefacere sau investim în ceva ce nu neapărat este pentru binele nostru personal, este și asta o ocazie de a ne debarasa de ceva care ne împovărează. Sunt absolut convinsă că fără aceste ocazii, lumea noastră materială ne-ar transfroma pe toţi în sclavi. Eu prefer să nu aștept aceste ocazii, ci să le-o iau pe dinainte. Nu vreau bani mulţi, vreau să am exact atâţia cât să nu îmi fie greu cu ei să merg prin viaţă. Tot ce e în plus trebuie împărţit cu alţii. 

Să nu obosesc să fiu curioasă

Este una dintre cele mai importante calităţi pe care le-o inspir oamenilor care vor să muncească în sfera informaţiilor și a comunicării. Curiozitatea nu trebuie să se limiteze la citirea câtorva site-ri de știri în plus. Aceasta trebuie, în doze ușor excesive, să se manifeste din momentul când pășești pragul casei spre lumea exterioară și până la ultimul comentariu citit pe la două dimineaţa pe Facebook. Norocul și succesul în media este de partea curioșilor, a oamenilor care nu obosesc să-și pună întrebări, să fie iscoditori. Eu sunt atât de curioasă încât citesc toate anunţurile și informaţiile care îmi pică în cale, de la anunţuri de vânzare de păr natural, afișate pe stâlpi până la lista de ingrediente pe iaurtul cumpărat pentru fetele mele.

 Să mă păzesc de bărbaţi frumoși și de femeile care mă laudă excesiv

Bărbaţii frumoși fizic au un mare viciu. Ei știu că sunt frumoși și asta le joacă festa. În plus, bărbaţii frumoși le plac tuturor femeilor și asta din nou le joacă festa. Nu știu pe care să o aleagă, vor să le dea șansa tuturor femeilor să se atingă de frumuseţea lor. Bărbaţii frumoși sunt buni de admirat ca pe un tablou de muzeu. Dar relaţiile trebuie construite cu bărbaţi inteligenţi și cu simţul umorului. Apropo, ultima calitate face, pentru mine, din orice bărbat unul frumos.

Cât despre femei, mama natură a avut grijă să le înzestreze cu un spirit competitiv sănătos. Datorită acestuia, femeile cuceresc bărbaţi, construiesc familii, păstrează familii. De aceea, atunci când o femeie cântă prea multe elogii altei femei, să știtţi că ceva nu e curat la mijloc. Competiţia lasă loc de încurajări, dar nu și de laude fără măsură.

 Să nu mă las răpusă

Cu toate că am suficiente motive să îngenunchez, am și mai multe motive să merg, uneori și în genunchi, dar să mă mișc mai departe. Acum cinci ani nu aș fi putut spune asta. Dar tocmai pentru că mi s-au dat atâtea încercări, pot spune cu certitudine oricărui om care suferă din anumite motive: Viaţa merge mai departe. Timpul nu poate fi dat înapoi. Și doar de atitudinea noastră depinde dacă trăim ce ne-a mai rămas în suferinţă sau ne mai dăm o șansă pentru a fi fericiţi.

Întâlnesc multă lume răpusă. Simt nevoia acută să le dau tuturor câte un pai salvator.

Pentru unii, paiul salvator e munca, pentru alţii – creaţia sau familia. Cert e că întotdeauna acest pai salvator există. 

Să visez, tot timpul, oriunde, oricât, să visez cu ochii deschiși

Este ocupaţia mea preferată. Așa mi se nasc toate ideile. Ador să visez cu ochii deschiși. Nu am o ocupaţie care să îmi aducă atât de multă bucurie cum e când visez la împlinirea unor visuri mai vechi, proiecte noi, idei care mă trec ca un fulger. Eu visez atât de mult ziua, încât nu prea am vise noaptea.

 Să-i conving pe moldoveni că pot fi mai fericiţi

Moldovenii au cu ce, dar nu știu cum. Avem de toate ca să ne purtăm ca un popor fericit. Dar ceva încă ne mai împiedică. E bine că mai călătorim, mai schimbăm ţările în care locuim, mai facem studii în străinătate. A rămas să învăţăm cum să aplicăm acasă tot ce ne place la alţii. Eram în aeroport. Întârziam la avion. Mă apropiam de poartă pentru îmbarcare. După feţele oamenilor care stăteau în coadă, mi-am dat seama că stau la poarta corectă. Feţe încremenite, priviri apatice. Știu că în 20 de ani nu se învaţă un popor să zâmbească, dar am putea măcar începe să facem primii pași. Și cred că această luminare la faţă poate porni mai ales din familie, din comunicarea între părinţi și copii. Moldovenii pot fi mai fericiţi, în pofida greutăţilor vieţii. Chiar dacă toţi cunosc zicala „banii nu aduc fericirea”, oamenii în continuare cred că zâmbetul de pe faţă și fericirea lor depinde de grosimea portofelului. Ei nici nu își imaginează câte uși li se pot deschide dacă vor face din zâmbet un obicei.

 Să nu uit de simţul umorului

Atunci când am de trecut prin anumite încercări, iar vocea mea interioară începe să își facă griji, eu îmi spun de fiecare dată: Pot să nu fiu cea mai bună, pot să greșesc, pot să nu cunosc, pot să eșuez. Dar, în oricare dintre aceste situaţii, colacul meu salvator este să îmi amintesc să nu mă iau prea tare în serios, să îmi permit să tranform totul într-o glumă.

Să-mi iubesc rădăcinile și să-i îndrăgostesc și pe alţii de ele

Spre marea mea bucurie, Moldova a intrat acum într-o nouă perioadă, foarte frumoasă și de mult așteptată – de renaștere naţională. Oamenii încep tot mai des să-și pună întrebări de genul cine suntem, de unde ne tragem, ce limbă vorbim, cine ne sunt eroii naţionali, cu ce ne lăudăm în faţa străinilor, cum ne salvăm și protejăm tradiţiile. Demult trebuia să se întâmple asta. Dar am avut un ghinion. Am trecut printr-o perioadă de post-independenţă, când cei de la guvernare au avut de rezolvat alte probleme sau intenţionat au ignorat subiectele legate de identitatea naţională. Acum, mai mult ca niciodată, datoria noastră, a celor de acasă și a celor plecaţi din ţară, este să ne asumăm rolul de ambasadori ai identităţii românești din Moldova. Firesc, visul meu ar fi să nu mai existe hotar între Moldova și România și poate că și această zi va veni, dar, până atunci, fiecare copil trebuie să știe că este român din Moldova, să vorbească românește și, pe lângă asta, minim vreo două limbi străine, să știe cum arată drapelul ţării sale, cum sună imnul, să cunoască istoria ţării sale și mai ales să fie îndrăgostit de ie, colind, semănat, spălatul cu bănuţ și ouă roșii de Paști. Iar asta depinde de părinţii acestor copii, cărora le doresc să-și iubească rădăcinile oriunde s-ar afla ei. 

Text: Nata Albot

Concept: Ana Popenco 

Foto: Tudor Spînu, Montreal






comments powered by Disqus