Trenurile franceze, transformate în opere de artă

Toate pot fi admirate în timpul unei banale călătorii cu trenul

05/05/2016

Într-o încercare de a aduce arta mai aproape de mase, SNFC, companie de transport feroviar din Franța, a colaborat cu 3M pentru a transforma interiorul trenurilor de călători în opere de artă.

Trenurile franceze, transformate în opere de artă

Interiorul vagoanelor au fost colantate cu reproduceri ale unor celebre opere de artă ce aparțin curentului impresionist și care pot fi regăsite la Musée d’Orsay. Astfel, lucrări semnate de artiști precum Camille Pissarro sau Claude Monet, precum și elemente arhitecturale ale Palatului de la Versailles și vitraliile de la Musée D’orsay, toate pot fi admirate în timpul unei banale călătorii cu trenul.

Dacă la prima vedere acest proiect inedit pare doar să confere o atmosferă mult mai plăcută trenurilor, el reflectă și legătura strânsă dintre artă și trenuri.  Spre exemplu, trenul care leagă gările pariziene Saint-Lazare și Vernon traversează peisaje care au servit drept sursă de inspirație pentru numeroși artiști, iar clădirea ce adăpostește în prezent Musée D’orsay a servit inițial drept gară. Pe lângă faptul că a adus arta mai aproape de oameni, proiectul SNFC a redus considerabil numărul actelor de vandalism asupra trenurilor.

tren1 

tren3

tren4 tren5 tren6 tren7 tren8 tren9






comments powered by Disqus