Bistrița prin ochii trupei Brio Sonores

Care e următoarea ta destinație?

14/04/2016

Trupa Brio Sonores a dat recent un concert caritabil în orașul Bistrița, din România. Și se pare că nu e ultimul. Urmează un turneu prin toată țara pentru o cauză nobilă la inițiativa unui ONG local. Pe lângă spectacolul propriu-zis, cei șapte câștigători ai celui de-al patrulea sezon al concursului „Românii au talent” au petrecut mai multe zile prin acele locuri, iar impresiile lor am reușit să le surprindem în acest material unde veți afla cât de mult sau puțin i-a impresionat orașul din inima Carpaților, ce au îndrăznit „să fure” de la localnici și cu ce amintiri vin spre casă.

Alexei Digore

Bistrița este un oraș în inima Carpaților, ce face legătura dintre Europa de Vest cu cea de Est. Pare a fi o oază la mijloc de drum unde poți să faci un popas și să iei un răgaz. Aici poți prinde la puteri doar admirând brazii și munții străbuni, inspirând un aer pur ca apa de izvor. Am rămas profund impresionat de sculpturile de mere pe care le-am zărit prin tot orașul. Ceva neobișnuit.

 

Și Parcul Urban te poate surprinde. În mijlocul lui își are locul și Casa de Cultură , și nu în zadar, doar cultura trebuie savurată în liniște. Cât privesc oamenii de aici, am descoperit că bistrițenii sunt persoane gata să treacă mereu de la vorbe la fapte concrete. Și da, nu știu dacă aceasta e mâncarea tradițională a regiunii, dar am reușit să gust mămăliga jintiță cu tocănița de vițel la un pahar de afinată. O combinație absolut fantastică.

Constantin Paladi

 Bistrița este un oraș plin de viață, și nu doar pentru că e verde, dar pentru că mai are și un specific aparte. Emană o liniște pe care o simți îndată ce îi calci „hotarul”. Anume această stare te face să ai un sentiment minunat când îi cunoști oamenii deosebiți. Voi reveni, ori de câte ori voi avea ocazia, prin aceste locuri, pentru că aici am descoperit acea energie pozitivă de care aveam nevoie și pe care am „îndrăznit” să o iau cu mine.

Valeriu Moruz

Bistrița este o locație înzestrată cu o frumusețe extraordinară și cu oameni frumoși la suflet. Cu mare drag așteptăm să ne întoarcem acolo, iar cu această ocazie venim și cu un deosebit respect și mulțumesc celor care ne-au invitat și ne-au găzduit acolo!

Veaceslav Timofti

Cu părere de rău am stat prea puține zile în Bistrița. Nu am reușit să admir toate obiectivele turistice ale acestui oraș frumos, liniștit și pitoresc. Însă, a fost de ajuns ca să mă îndrăgostesc de multe alte locuri minunate, de aerul curat și de oamenii de aici. Bistrițenii sunt persoane care ajung mereu la timp. Au un suflet mare, sunt binevoitori și niciodată nu i-am văzut triști.

 Dumitru Mîțu

Bistrița e un oraș frumos, liniștit și primitor. Am rămas impresionat de natura acestuia: munții tainici, pădurile seculare, aerul curat, locuri perfecte pentru o odihnă sănătoasă, alături de familie sau prieteni. Am avut o deosebită plăcere ca să concertăm aici. Am cunoscut oameni buni la suflet și foarte, foarte ospitalieri. Mulțumim, #bistrita pentru tot!

Mihai Gandraman

Despre Bistrița pot afirma cu certitudine că este un oraș deosebit. E plin de energie pozitivă și de oameni deosebiți! Pare a fi un orășel din altă lume. Diferit prin tot ce oferă, dar în același timp, cu oameni de care ne leagă o istorie! Natura acestuia te cucerește prin frumusețea sa, prin brazii înalți, munții ce mereu te așteaptă, și chiar prin acele căsuțe extrem de drăguțe!

 

Bistrița e un oraș unde fiecare s-ar simți fericit. Toată lumea e veselă, toți îți zâmbesc și cred că anume asta face din Bistrița un loc deosebit. Oamenii au sfințit acest loc!

Vitalie Maciunschi

Rareori se întâmplă să ai posibilitatea să muncești, dar și să ai parte de odihnă într-un loc atât de minunat. Unde natura e la ea acasă și te ademenește prin locuri nu doar frumoase, dar foarte frumoase. Unde fiecare gură de aer inspirată de umple de energie și de noi puteri. Anume în astfel de locuri vrei să cânți… mult, ba chiar și mai mult, în așa mod ca vibrațiile vocii tale să ajungă până la inima munților, să atingă adâncurile celor mai străvechi râuri și să se oprească în inimile oamenilor.

Anume un astfel de loc am descoperit în Bistrița, orașul din Vestul României, în Transilvania, pe malul râului Bistrița. E de-a dreptul un oraș extraordinar cu oameni veseli, binevoitori și care sunt gata să te ajute oricând îi abordezi. Mulțumim enorm, bistrițenilor pentru primire. Am avut parte de un public minunat!






comments powered by Disqus