12 ani de VIP magazin

Un eveniment de excepție

27/06/2016

Sfârșitul acestei săptămâni a fost unul pe cinste pentru revista VIP magazin, dar și pentru prietenii acesteia.

12 ani de VIP magazin

În această duminică, VIP magazin a celebrat 12 ani de când este pe piața mediatică din Republica Moldova.

Cu această ocazie, echipa redacțională a organizat un eveniment de excepție, la care au participat peste 200 de persoane din cele mai diverse domenii de activitate: actori, jurnaliști, oameni de afaceri, dar și simpli prieteni s-au adunat ca să le zică cele mai frumoase urări celor care formează echipa „VIP magazin”.

Gazdele evenimentului au fost Rodica Ciorănică și interpretul Adrian Ursu, care au reușit să creeze o atmosferă caldă și prietenoasă pentru toți cei care s-au adunat.

Pe lângă istoriile frumoase, legate de cele 120 de coperți care au apărut pană acum și pe lângă oamenii care au fost protagoniștii acestora, cei prezenți au reușit să savureze, dar și să danseze pe muzica formației Noroc, a Nicoletei Gavriliță și a Cristinei Scarlat.

Seara s-a sfârșit cu o tombolă, care a adus multe premii pentru cei invitați la eveniment.

Partenerii evenimentului au fost: Cricova, Casa Rinaldi, Cricova, Mattoni, Mazda, Stejaur, Stillferro, Felicia Optic Centre, Pânzele Albe, Cafe Borbone, Art Granit, LivrareFlori.md, Vivi Art Boutique.


12 ani de VIP magazin12 ani de VIP magazin12 ani de VIP magazin12 ani de VIP magazin12 ani de VIP magazin12 ani de VIP magazin12 ani de VIP magazin12 ani de VIP magazin12 ani de VIP magazin12 ani de VIP magazin12 ani de VIP magazin12 ani de VIP magazin12 ani de VIP magazin12 ani de VIP magazin12 ani de VIP magazin12 ani de VIP magazin12 ani de VIP magazin12 ani de VIP magazin12 ani de VIP magazin12 ani de VIP magazin12 ani de VIP magazin



comments powered by Disqus