Igor Dodon despre clasa politică, duşul rece, şansele la preşedinție şi vinul de casă

Moldova are nevoie de o pauză de meditaţie...

23/05/2016

Acest interviu s-ar fi putut numi „Domnul Preşedinte”. Dar nu ne dorim să alergăm în faţa trenului pentru că s-ar putea să ne calce, aşa că aşteptăm cuminţei în staţie şi urcăm în el atunci când intră. Mai ales că nici probleme gratuite cu Igor Boţan nu ne dorim. Astfel, am decis să simplificăm la maximum ecuaţia şi am optat pentru o variantă fără complicaţii, simplă, şi eficientă, aşa cum le place moldovenilor să facă. Unde mai pui că şi Igor Dodon este un reprezentant de marcă al moldovenismului în cea mai fericită şi pozitivă exprimare a sa. E cel care contribuie, prin propria şi sănătoasa lui faptă, la creşterea genofondului, care, la Moscova, începe discursul în faţa Congresului al VII-lea al partidului „Справедливая Россия” în limba moldovenească, aşa cum o numeşte dumnealui, şi are tot dreptul pentru că insistăm să trăim într-o societate democratică. Despre aceasta, pe lângă multe altele, ne povesteşte chiar preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Igor Dodon. În carne şi oase.

Credeţi în sondaje? Credeţi în sondajul care vă creditează cu prima şansă la alegerile prezidenţiale?

Am zis de multe ori că eu cred nu atât în sondaje, cât în trendurile generale. Multe sondaje sunt cumpărate și fabricate, se manipulează datele, m-am convins de asta de nenumărate ori. Dar iată trendurile mari se respectă și în raport cu ele mă orientez.

Știu că sondajele din ultimele luni mă plasează drept cel mai credibil candidat la funcţia de președinte. Pentru mine, aceasta e o dovadă a încrederii pe care mi-o acordă cetăţenii și e semn că oamenii vor o schimbare, vor alte forţe la guvernare. Ne vom strădui ca partid, mă voi strădui personal să corespund așteptărilor lor.

De ce aţi fost înaintat de către conducerea partidului în postura de candidat la prezidenţiale acum, şi nu în ajunul lansării campaniei oficiale? Ce avantaje vă oferă acum înaintarea făcută?

În ultimele câteva luni, nu a existat nici măcar o întâlnire cu cetăţenii la care să nu fiu întrebat dacă voi candida și de ce nu îmi înaintez candidatura oficial. Unii mi-au și reproșat, mi-au zis că există deja o așteptare în rândul electoratului de stânga și că nu e bine să ţin lumea în suspans.

Anume de pe urma acestor solicitări repetate din teritoriu, excutivul politic al PSRM a venit cu recomandarea ca în eventualitatea alegerilor prezidenţiale, din partea socialiștilor să fie propusă candidatura lui Igor Dodon. Însă așteptăm cu toţii decizia definitivă în privinţa declanșării acestor alegeri. Așa că înaintarea oficială se va produce mai târziu, de către congresul partidului, în ajunul campaniei electorale.

Faptul că a fost anunţată candidatura mea are și avantaje. Mai întâi de toate, le-am oferit cetăţenilor un răspuns clar, nu-i ţinem în neștire. Ei de pe acum își pot face planuri în privinţa votului lor. Apoi, e un motiv de mobilizare și pentru Partidul Socialiștilor. Din moment ce am decis că vom candida, am început pregătirile preelectorale, ca să fim în formă maximă la alegeri, în toamnă. Iar alte forţe de stânga au și ele acum la ce să mediteze: să-și înainteze propriii candidaţi sau să susţină un candidat comun pe acest segment, cu șanse reale.

În ce condiţii ar putea veni un eventual ajutor pentru dvs. din partea partidului lui Renato Usatîi?

E foarte simplu. Usatîi nu trebuie să repete greșeala din parlamentarele din 2014, când le-a zis membrilor săi de partid să stea acasă și să nu voteze pentru nimeni, nici pentru socialiști. Atunci, din lipsa acelor procente, la guvernare au revenit forţele oligarhice și proromânești.

Îl îndemn pe Usatîi să nu calce pe aceeași greblă și la alegerile prezidenţiale din 2016. Îi chem și pe susţinătorii lui să sprijine candidatul stângii la alegerile din toamnă, pentru a nu le permite oligarhilor și forţelor de drepta să preia și președinţia. Miza politică pentru ţară e prea mare pentru a pune mai presus de ea niște ambiţii, gelozii și supărări personale.

Pe cine preferaţi în turul doi? Pardon, dacă vă mai gândiţi că poate exista şi turul doi şi nu luaţi majoritatea din prima…

Aș prefera un candidat cu care să polemizez civilizat, nu să mă cert. Riscul acestei campanii e că va dezbina și mai mult societatea, or, noi, candidaţii la președinţie, trebuie să venim cu argumente și mesaje de viitor, nu cu zoi și PR negru. Știu că puterea politico-oligarhică și forţele unioniste nu pot fără așa ceva, dar poate că în turul doi va ieși o candidatură mai sănătoasă politic, cu care să fie o plăcere să intru în competiţia finală. Vom afla asta la sfârșitul lui octombrie.

V-aţi bucurat când CC a stabilit cenzul de vârstă pentru alegerile prezidenţiale? Care ar fi fost replica dvs. dacă era stabilit de 45 de ani, de exemplu?

Ziua de 31 octombrie, imediat după alegeri, va arăta cine trebuie să se bucure și din ce motive. Până atunci, prefer să ne ţinem emoţiile în frâu și, indiferent de ce cred sau credem, să păstrăm asta pentru noi, în sinea noastră.

Nu mai are rost acum să discutăm detalii care nu contează în perspectivă. Vine o campanie foarte grea, decisivă, care va solicita toate forţele Partidului Socialiștilor și implicarea întregului electorat de stânga. Sperăm să obţinem victoria, pentru că Moldova nu mai poate suporta să fie condusă după metode de dreapta, de oameni care nu ţin cont de vrerea propriului popor.

Care dintre adversarii dvs. politici vă trezeşte repulsie, şi care, respect?

Dacă urăști sau ai repulsie, tu ești în pierdere, fiindcă dai dovadă de slăbiciune. E foarte dificil să nu cazi pradă emoţiilor în politică și e foarte important să nu se întâmple așa ceva.

Dincolo de ideile și viziunile diferite pe care le împărtășim, noi, politicienii, trebuie să păstrăm echilibrul, să încercăm să fim obiectivi în aprecieri și să nu transformăm polemica politică în ură și dușmănie. Eu mă conduc de principiul că nu trebuie arse punţile, nu trebuie lezată demnitatea niciunui personaj din politică, pentru că niciodată nu știi cum vremurile și circumstanţele te vor impune să dai mâna cu el. Oricui trebuie să-i dai o șansă că va reveni la normalitate.

Nu exclud că și cei care astăzi pledează pentru lichidarea statalităţii moldovenești se vor dumiri vreodată, își vor da seama cât de grav e ceea ce vor să comită și vor redeveni patrioţi ai ţării noastre mici, dar natale. Pentru acele zile din viitor, nu vreau să cultiv ura și antipatia în prezent.

Mai există (clasă) politică în Republica Moldova?

Anume clasă politică avem, dar nu avem elită politică. Îmi este neplăcut să recunosc asta, dar puterea, conducerea statului, inclusiv Guvernul, Parlamentul, Președinţia s-au depărtat foarte mult de popor, s-au rupt de el. Politicienii, în ansamblul lor, au devenit o pătură socială aparte, privilegiată, hrăpăreaţă, parazitară.

Evident că generalizez acum, fiindcă există și deputaţi și funcţionari onești, care își fac modest și sincer datoria, însă impresia comună este asta – clasa politică e separată de oameni și de preocupările lor.

Nu întâmplător vin atâtea critici din partea oamenilor, iar majoritatea absolută a cetăţenilor nu au deloc încredere în partidele politice. Aceasta e dovada unei crize grave de credibilitate prin care trec instituţiile statului, clasa politică în mod aparte. Noi, toţi politicienii, avem nevoie de un duș rece din partea cetăţenilor, la cele mai apropiate alegeri parlamentare.

Dacă vi s-ar oferi șansa să rupeţi o pagină din istoria ţării noastre, la care aţi renunţa?

Aș rupe fila cu anul 1992, când am avut un război la graniţele ţării noastre, între două maluri ale Nistrului și am pierdut o parte considerabilă din teritoriul Republicii Moldova. Au fost de vină și cei de la Tiraspol, și cei de la Chișinău. 3527550.jpg
Dacă noi, aici, eram mai echilibraţi în declaraţii și acţiuni, dacă nu promovam încă de pe atunci un naţionalism unionist, dacă ascultam și partea oponentă, poate că acum Transnistria ar fi avut un statut ca al Găgăuziei în componenţa ţării. Dar, așa, cu ce ne-am ales de la acea încrâncenare?

Aș șterge acea perioadă din istoria noastră, dar nu e posibil. Astăzi trebuie să fim lucizi și obiectivi să discutăm cum, pe cei căi realiste și pașnice putem readuce acel pământ și acei oameni în componenţa Republicii Moldova. Mi se pare că nici azi mulţi politicieni nu sunt copţi pentru a privi lucrurile direct, așa cum sunt ele.

Aveţi vreo explicaţie logică legată de ce se întâmplă în ţară în ultimii doi ani?

Această explicaţie le este astăzi cunoscută majorităţii cetăţenilor, ambasadorilor, jurnaliștilor, demnitarilor străini, opoziţiei – statul a nimerit în mâinile unui grup politico-oligarhic, grup care îl conduce conform intereselor sale. Și interesele acestui grup nu corespund cu cele ale ţării, ale societăţii. Scopul lui este să se îmbogăţească din contul statului, în detrimentul dezvoltării statului.

Iniţial, după 2009, au existat câţiva poli de influenţă în Republica Moldova, ca într-un final, în octombrie 2015, toată puterea să se concentreze într-un singur nucleu. Experţii spun că avem un stat captiv, eu aș numi situaţia politică de la noi autoritarism din umbră, când cineva conduce fără a ieși în faţă. În ţara noastră nu sunt respectate nici principiile, nici valorile unei guvernări democrate. Suntem în perioadă de tranziţie, dar nu spre democraţie, ci de la democraţie spre autoritarism. Am devenit o republică bananieră, dar cu mere în loc de banane.

De ce are nevoie ţara noastră în momentul de faţă?

Oamenii vor alegeri parlamentare anticipate concomitent cu cele prezidenţiale, pentru a înlătura gruparea oligarhică de la putere. Cu toţii înţelegem că fără acest act, de înlăturare a puterii corupte, nu putem pretinde la nicio schimbare importantă în ţară.

În perspectiva apropiată, Moldova are nevoie de o pauză de meditaţie în termeni de geopolitică, identitate, viitor. O pauză în care să ne întrebăm sincer, direct, la scara republicii, ce vrem să facem cu ţara noastră.

Păstrăm statul sau îl cedăm și acceptăm anexarea (unirea)? Suntem un stat moldovenesc, independent și distinct pe harta lumii sau acceptăm umili să fim numiţi al doilea stat românesc? Păstrăm identitatea de moldoveni sau renunţăm definitiv la moștenirea istorică a strămoșilor și ne transformăm în români?

Mergem orbește spre integrarea cu o Uniune Europeană care e pe cale de destrămare sau ne concentrăm pe dezvoltarea economiei naţionale? Poate ar fi corect să organizăm un referendum cu privire la vectorul extern, să înţelegem ce dorește lumea cu adevărat, după care să luăm decizii geopolitice?

Deci, noi avem nevoie să ne lămurim în sfârșit cu ce avem și ce viitor dorim să oferim acestei ţări. Îmi pare că nu s-a făcut asta niciodată conștient, la modul serios. Fiecare guvernare vine cu planurile sale, dar nimeni nu a consultat poporul. Eu consider că prin dialog cu poporul, prin referendumuri, prin alegeri, noi vom găsi mai ușor echilibrul atât de necesar, ne vom putea consolida ca societate, vom elabora o doctrină statală pentru decenii înainte, care să nu se schimbe de la o guvernare la alta.

De ce Republica Moldova nu mai iese din criză, dar se adâncește tot mai tare?

Problemele existente nu pot fi rezolvate de cei care le-au creat. Aceasta e o constatare veche, ea explică esenţa. Puterea s-a izolat de popor, nu-l mai reprezintă și știe asta. Faptul că s-au poziţionat împotriva poporului îi face pe cei de la guvernare să fie și mai cinici, mai răi. Ei înţeleg că altă șansă de a veni la putere nu mai au, așa că acum fură cât încape în conturile lor bancare. Unii își asigură un viitor confortabil în străinătate, alţii se gândesc că se vor înţelege cu viitorii guvernanţi, că li se vor ierta păcatele. În orice caz, aceștia se gândesc la ei înșiși, nu la nevoile societăţii.

Reformele lor au fost mimate sau au avut caracter profund antisocial. Micile lor realizări, de ochii lumii, au fost făcute pe bani de împrumut, pe credite pe care va trebui să le plătim cu procente în viitor. Acești guvernanţi sunt o catastrofă pentru ţară, ei au bătut toate recordurile rușinoase în economie, în plan social, la capitolul corupţie. Concluzia: nu poţi ieși din criză cu cei care au creat criza. Punct.

De ce intră lumea în politică? De ce aţi intrat dvs. în politică? Există şi alte argumente în afară de „a aduce binele în casa fiecăruia”?

Mulţi ajung în politică din cauza circumstanţelor. Au fost funcţionari, demnitari, apoi s-au pomenit atrași treptat în treburile politice. Unii au fost nevoiţi să adere la partidul căruia i se subordona ministerul, alţii au aderat din ambiţie sau din entuziasm, sau pentru a profita în vreun fel.

Eu am decis să fac politică după evenimentele din 7 aprilie 2009, când am fost revoltat de ceea ce se întâmplă și am înţeles foarte clar că în ţară nu vom putea face economie eficientă până nu rezolvăm problemele politice cronice. Implicarea mea în politică a fost un act de revoltă faţă de ceea ce am văzut că se întâmplă în jur, dar a existat și elementul de curiozitate, propriu oricărui novice. Curiozitatea a trecut, dar sentimentul de revoltă a rămas, ba chiar s-a accentuat în ultimii ani.

În politică e ca în publicitate sau se poate şi fără minciuni? E posibil să faci politică „bazată pe fapte reale” şi fără publicitate?

Iată Lukașenko, în Belarus, face politică bazată pe fapte reale. Și are succes. A fost ales în mod democratic, are susţinerea majorităţii cetăţenilor și are succese remarcabile în guvernarea ţării.

Sunt și alte exemple, în Europa, în unele ţări din CSI, în Americi, în Asia, oriunde. E posibil și la noi.

Căror criterii ar urma să corespundă şi ce ar trebui să aibă / facă un potenţial partener de alianţă / coaliţie?

Mai întâi să gândească, apoi să vorbească, nu invers, cum s-a întâmplat cu unii așa-numiţi parteneri. Trebuie să fie consecvent în declaraţii și acţiuni, să nu spună azi una, iar mâine, alta. Să fie om de cuvânt, nu un fluieră-vânt.

Deci, un partener de coaliţie trebuie să fie un om de încredere, responsabil, un om care să-ţi insufle siguranţa că va avea un comportament solid. Încă îl căutăm…

Cine este acum la guvernare şi cine este în opoziţie în Republica Moldova?

La guvernare este puterea oligarhică, reprezentată de Partidul Democrat, la guvernare sunt oamenii lui Plahotniuc, care este principalul conducător, din umbră, al acestui stat. Iar în opoziţie sunt aproape 90 % dintre cetăţenii ţării.

Eu nu știu dacă a existat în istorie un asemenea paradox – într-un stat considerat democrat 90 % dintre cetăţeni să vrea altă guvernare și să nu i se permită să aleagă. Iată că în Moldova se poate. Sau poate la noi nu e democraţie? Dacă nu e democraţie, de ce tac demnitarii străini, ambasadorii? Le convine situaţia din Republica Moldova? Așa și nu avem un răspuns clar, sincer de la ei, despre ce se întâmplă cu ţara noastră.

Dacă aţi avea de ales între a face politică „diplomatică” (în stilul lui Leancă) sau politică în felul lui Jirinovski, ce aţi prefera? Apropo, în ce constă stilul Dodon de a face politică?

Nu mă reprezintă nici fostul „simplu premier” Leancă, nici excentricul Jirinovski. Eu sunt nu un diplomat de carieră și nu un actor, ci un tehnocrat, un tehnocrat 3527547.jpg hotărât în maniera de lucru. Adică știu ce trebuie făcut și pot să cer îndeplinirea planurilor stabilite.

Consider că ţara noastră are nevoie acum de un stil de conducere democrat, dar ferm, volitiv. Ţara are nevoie de o guvernare competentă, cu caracter și responsabilă. Și consider, fără modestie falsă, că eu pot face faţă unor asemenea solicitări.

Dacă am omite politica, spre ce altă ocupaţie v-ar duce inima şi mintea? Ce aţi putea sau ce faceţi, cel puţin, la fel de bine?

Sunt economist de profesie. Aș putea răspunde unor oferte, de la noi sau din străinătate, de a fi manager în vreo companie multinaţională. Îmi închipui cât timp liber pentru mine și familie aș avea atunci, pentru pescuit, pentru călătorii, pentru volei.

Politica este interesantă, dar e foarte-foarte consumatoare de timp. Și adeseori te ceartă cu oamenii. Asta îmi displace în politică, faptul că rupe relaţiile, creează supărări între oameni. Dar, acum, aici îmi văd rostul și necesitatea de implicare.

Când vă este greu, cu cine comunicaţi în primul rând? Cui vă plângeţi cel mai des?

Mai demult, comunicam cu tatăl meu, lui în primul rând îi împărtășeam unele îngrijorări, dileme, planuri. Acum, de când a plecat dintre noi, evit să-i împovărez pe alţii cu gândurile mele. Evident că diverse chestiuni personale le discut cu soţia, cu fratele, cu prietenii, dar în rest încerc să meditez singur la ceea ce mă frământă.

Când nu vă place de propria persoană?

În diferite situaţii. Când reacţionez prea emoţional, când nu am găsit imediat un răspuns bine argumentat la vreo întrebare a oponenţilor sau a jurnaliștilor, când abandonez sportul pentru mai multe săptămâni, când nu reușesc să-mi respect promisiunea de a veni mai devreme acasă. Sunt autocritic de felul meu, am ce-mi reproșa, dar încerc să iau lecţii din asta.

Merită să ne trăim viaţa după principii rigide când e atât de frumoasă?

Merită să ne trăim viaţa așa cum îi convine fiecăruia în parte, pentru că fiecare are așteptări diferite de la ea. Unii vor să fie dirijaţi, alţii vor libertate deplină, de aceea oamenii preferă democraţia, fiindcă le permite să aleagă ce să facă.

Eu totuși sunt un pic mai rezervat în acest sens, consider că trebuie să existe niște reguli, legale și morale, care să reglementeze viaţa socială. De exemplu, eu consider că avem nevoie de niște repere morale religioase, creștinești, care să nu ne permită se deviem prea tare de la normele și tradiţiile noastre ca popor. Viaţa e mai frumoasă când și cei din jur sunt mulţumiţi de ea. Asta înseamnă că trebuie să cultivăm bunăstarea la nivel colectiv, nu doar individual.

Ce / cine vă scoate din sărite de obicei?

Politica este o școală a vieţii și te face imun la foarte multe lucruri urâte care ţi se întâmplă. Cândva mă enervam mai ușor din cauza vreunei bârfe, lovituri din spate sau sub centură, din cauza că nu eram înţeles corect. Acum încerc să fiu mai tolerant, dar, trebuie să recunosc, încă mă enervez când unele proiecte de partid se fac cu întârziere, când observ undeva lipsă de disciplină sau de responsabilitate. Sunt mai tehnic în privinţa realizării planurilor și a proiectelor și mă deranjează când înţelegerea nu se respectă.

În ce se măsoară prietenia?

În ani. Prietenia e testată prin anii plini și de bucurii, și de dureri, și de victorii, și de pierderi, iar prietenii adevăraţi le trăiesc pe toate, împreună cu tine.

Cât de des ieșiţi cu prietenii la o bere?

Majoritatea întâlnirilor și a discuţiilor sunt legate de serviciu, de politică. Asta e soarta unui politician, nu poate evada din sfera acestor preocupări. Pe timpuri ieșeam des cu prietenii la discuţii de viaţă, acum însă mult mai rar avem așa ocazii. Și, oricât de rare ar fi aceste ocazii, discuţiile amicale ne sunt acompaniate de un pahar de vin de casă.

În opinia dvs., care e definiţia iubirii?

Iubirea este egală cu sacrificiul. Cu cât mai mult poţi sacrifica de dragul cuiva, cu atât e mai mare iubirea. Iată de ce putem renunţa la foarte multe de dragul părinţilor, al copiilor, al soţiei – fiindcă îi iubim. La fel e și în privinţa dragostei de Patrie, dacă iubești, trebuie să te sacrifici pentru ea.

În ce măsură e posibilă o poveste de iubire între doi oameni ce împărtășesc ideologii diferite? Ce poate să-i unească?

Eu, în relaţia mea cu soţia, nu m-am confruntat cu o asemenea provocare. În general însă, consider că pentru iubire există multe alte motivaţii, mai importante decât ideologia. Istoria e plină de povești de dragoste între oameni din diferite popoare, aflate în dușmănie, din diferite clase sociale, din diferite categorii de vârstă. Iubirea se bazează mai mult pe atracţie și emoţii, nu pe discuţii ideologice.

Ce le spuneţi de obicei fiilor înainte de culcare?

Să aibă vise frumoase și să doarmă liniștiţi.

Cum arată o duminică obișnuită în familia dvs?

De obicei, plecăm la ţară, la mine la Sadova sau la părinţii soţiei. E o tradiţie de ani de zile. Vara mergem cu băieţii la pescuit, la plimbări în pădure, lucrăm în grădină.

Dar, periodic, în zilele de duminică fac vizite prin sate și raioane, dacă nu reușesc asta în timpul săptămânii sau sâmbăta. Întâlnirile cu cetăţenii tot au devenit un fel de tradiţie, după atâţia ani.

Cum staţi la capitolul casă, pom sădit, fântână săpată, copii crescuţi? A mai rămas ceva de făcut ca să afirmaţi cu sunteţi de-a dreptul împlinit?

Aceste fapte au nevoie de continuitate, de întreţinere. Casa trebuie reparată periodic, pomii – curăţaţi, fântâna, la fel, copiii – educaţi și instruiţi. Așa că preocupările mele nu se încheie cu prima investiţie în ceva. E nevoie să dezvolţi ceea ce ai început, acasă, în familie, în politică.

În ce momente sunteţi fericit?

În aceleași momente în care e fericită oricare altă persoană. În această privinţă, nu mă deosebesc cu nimic de ceilalţi oameni, am exact aceleași emoţii, trăiesc aceleași bucurii. Mă vor înţelege mai ales persoanele care au propria familie și copii, care ştiu că fericirea supremă este să te afli în mijlocul celor dragi, să-i știi sănătoși și plini de energie. Familia mă face fericit și îmi încarcă bateriile pentru zilele lungi de muncă. 3527538.jpg

Moldova are nevoie de o pauză de meditaţie în termeni de geopolitică, identitate, viitor. 

Text: Marcel Toma

Foto: Valeri Corcimari






comments powered by Disqus