Cât de mult îți dorești să fii propriul șef?

Răspunde-ți întâi la aceste 5 întrebări

27/04/2016

Să demarezi un business, un start-up, este ca și cum ai construi o barcă de la zero și ai porni cu ea pe mări și oceane. Iar dacă profesia ta nu este cea de constructor de bărci, așteaptă-te ca lucrurile să nu meargă „ca unse”. Mai precis, poți construi bine barca dar nu poți avea priceperea de a naviga cu ea. Și invers. Dacă îți dorești să o iei pe calea antreprenoriatului dar nu ai experiență decât ca subordonat, te sfătuim să îți pui următoarele 5 întrebări înainte de a face pasul cel mare.

Cât de mult îți dorești să fii propriul șef?

1. Aș putea supraviețui financiar și psihologic – mai sărac decât sunt acum?
 
Gândește-te că mai bine de jumătate de firmele nou deschise sfârșesc a fi desființate la puțin timp după momentul „inaugurării”. Cu toate că ai șanse să reușești, să prinzi „vântul” prielnic călătoriei tale în antreprenoriat, nu uita de faptul că, la început, vei câștiga mai puțin decât la ultimul job.
 
2. Pot lucra singur? Nemotivat, fără să fiu încurajat?
 
Este plăcut să te gândești la idei de afaceri dar să le pui în aplicare este cu totul altă poveste. În susținerea acestei idei stau și studiile care au relevat faptul că freelancerii au o „sănătate mintală” mai joasă decât cei care lucrează „în corporație”.
 
Într-adevăr, ai controlul programului și ești propriul șef. Dar ești nevoit să petreci mai mult timp lucrând, de cele mai multe ori izolat.
 
3. Vreau și pot învăț marketing, vânzări, contabilitate...etc.?
 
Toți antreprenorii au trecut prin asta și cu siguranță o vei face și tu. Pentru a putea să îți dezvolți ideile de antreprenoriat, va trebui să dezvolți îndeletniciri noi. Va trebui să înveți să vinzi, să nu mori de foame. Va trebui să fii propriul manager. Va trebui să înveți să planifici și să știi să te adaptezi, în cazul în care planurile nu îți ies.
 
4. Ești conștient că echilibrul dintre muncă și timpul liber va deveni de fapt un dezechilibru?

Cel puțin la început vei fi nevoit să aloci aproape tot timpul tău afacerii. Vei avea tot mai puțin timp pentru prieteni și familie sau pentru ieșitul în oraș. În schimb, vei face nopți albe la birou și vei lucra la fel de mult și în weekend. S-ar putea ca în timp să reușești totuși să reechilibrezi situația și să îți recapeți timpul liber.
 
5. Chiar îmi doresc să „construiesc barca”?
 
Toți antreprenorii care inovează au o „nebunie” a lor. Au un apetit pentru risc și nu se gândesc la eșec. Construiesc, apoi se aventurează în necunoscut. Poți să fii și tu ca ei sau poți construi după exemplul altora…
Și nu uita: Să faci o afacere nu este ușor. 90% dintre oameni aleg să fie angajați, iar din cei care aleg să facă afaceri, 90% eșuează. 






comments powered by Disqus