Un altfel de portret al Sandei Filat

Sanda Filat pictată în tonurile pastelate ale artistei Valeria Duca

22/07/2015

Ea este femeia care radiază fericire, încercând să o aducă și în viața altora prin activitatea profesională și proiectul Renașterea Femeii. Lumea Sandei, pe care am descoperit-o în proiectul televizat timp de un an, e o lume a frumosului, a artei comunicării, armoniei și întelegerii. Preluând tradiția emisiunii ei, Sanda ar putea fi asociată cu un tablou al impresioniștilor, în care căldura e pictată în tonuri pastelate de albastru, iar lumina se revarsă asupra fiecărui spectator.

Din artele frumoase, care vă sunt mai aproape de suflet?

În ultimul timp mă pasionează muzica clasică, mai ales opera. Totuși nu mă consider o mare cunoscătoare sau amatoare, este ceva care la un moment dat a început să mă atragă.

Din artele vizuale – pictura. Întotdeauna încerc să vizitez un muzeu când sunt într-un oraș nou. Chiar dacă ar putea suna banal, îmi plac impresioniștii.

Ce vă place la impresioniști?

Pictura lor îmi dă o senzație de zbor, de aceea am vizitat Muzeul d’Orsay din Paris nu o singură dată. Am descoperit impresioniștii în cărți atunci când eram încă copil.. florile,  culorile, câmpurile de maci și balerinele lui Degas m-au impresionat. Tehnica impasto mă făcea să îmi imaginez procesul de pictură și modul în care pictorul a aplicat culoarea pe pânză.

Lumina impresioniștilor este atât de copleșitoare, caldă și leneșă.

Credeți într-o ierarhie a plăcerilor?

Nu m-am gândit niciodată la diferența dintre plăcerile nobile și mai puțin nobile, dar cu certitudine ai nevoie de mai multe cunoștințe pentru a aprecia arta. Cred că unii oameni se nasc cu acest simț și alții și-l educă. Cel mai valoros e atunci când percepția frumosului vine din interior și nu e auzită, învățată și repetată.

Vă atrag mai mult tablourile estetice care vă inspiră o emoție sau cele care sunt importante din punct de vedere istoric, având în spate o poveste interesantă?

Când am vizitat expoziția lui Picasso din Berlin, mi-am luat căști. Astfel ascultam istoria  fiecărui tablou pe un fundal muzical ceea ce m-a facut să mă îndrăgostesc de fiecare tablou. Cu siguranță cunoașterea contextului istoric determină o percepție diferită, mai profundă.

Prin urmare, pot spune că e o combinație: dacă prima impresie vizuală este susținută de ințelegerea istoriei, vedem o imagine deplină și asta e foarte important.

Remediul Dumneavoastră este, la fel, arta?

Natura și meditația.. Deși arta la fel te ajută să ajungi la o stare de contemplare. Există o corelație strânsă dintre artă și natură pe care eu am observat-o, în special atunci, când am vizitat China. Ușile specifice arhitecturii vechi chineze și japoneze au forma unor pătrate. Ghidul le-a comparat cu niște rămi de tablouri, prin care ai vedea natura ca pe un șir de tablouri. Ele se schimbă odată cu perspectiva din care privești dar și odată cu trecerea timpului.

Iubirea și rațiunea se exclud reciproc?

Se completează. Deși iubirea nu vine din rațiune, existența unei legături între ele e vitală... Asta îmi aduce aminte de versurile unui cântec românesc care spun: „Inimă fii înțeleaptă .

Iubirea vine din inimă, este o emoție. Fără rațiune, însă, e improbabil să poți faci diferența dintre o simplă flacără și iubirea adevărată.

Când logica vă dictează ceva, dar intuiția și emoția opusul, pe care alegeți să o urmați?

Nu pe emoție, dar pe intuiție. Noi suntem un popor foarte emotiv și greșim mult din cauza asta. Totuși, atunci când acționezi bazându-te pe intuiție, e importat să fii conștient de capacitatea ta de a fi intuitiv. E destul de dificil să faci asta când ești tânăr; eu vorbesc dintr-o poziție în care mă bucur de experiență. Greșelile sunt firești și nu ar trebui să ne descurajeze.

Față de care obiceiuri sau caracteristici pe care societatea le condamnă sunteti mai tolerantă?

Sunt tolerantă față de majoritatea lucrurilor. Mai puțin față de agresivitate și brutalitate, deși eu aș putea înțelege originea lor. Spre exemplu, aș reacționa emoțional dacă ar fi vorba de un caz de violență în familie. Pe când, din punct de vedere rațional, aș putea identifica cauza acestei violențe. Lucrurile pot fi schimbate și ar trebui să fie schimbate.

Există loc pentru moralitate atunci când toate acțiunile sunt interpretate ca o consecință a unei acțiuni anterioare? Adică – dacă majoritatea lucrurilor pe care le facem pot fi interpretate ca fiind condiționate de mediu, de educație și pot fi, deci, justificate, oare mai suntem noi responsabili pentru felul nostru de a fi?

Această condiționare nu poate fi o scuză în sensul deplin al cuvântului; totuși o doză de înțelegere poate fi acordată. Omul trebuie adus la starea în care să conștientizeze ce face. Prin pedeapsă nimic nu se schimbă.

Considerați că e necesar să posezi un caracter puternic pentru a practica psihologia?

Eu în general mă consider un caracter puternic. Dacă aș fi în aceeași poziție sau o poziție mai slabă decât clientul meu, evient că eu nu aș putea sa-l ajut.

Tot timpul am crezut că mergând la psiholog îți asumi o poziție vulnerabilă, pentru că faci confesiuni unei persoane necunoscute...

E adevărat.. Un cuțit de bucătărie îl poți utiliza atât pentru a tăia pâinea, dar și pentru a răni pe cineva. La noi în țară, pentru că mersul la psiholog nu este răspandit, nu dispunem nici de foarte mulți psihologi de excepție. Sunt cazuri în care nu se respectă regulile deontologice. E similar cu alte domenii – poți găsi un medic bun și un medic mai puțin bun. Totuși, o carieră fără menținerea confidențialității este o carieră de scurtă durată.

Revenind la capitolul vulnerabilității – oamenii au senzația ca problemele lor sunt specifice. De fapt ele sunt repetitive și toți oamenii suferă de aceleași probleme. Când realizezi că ele sunt absolut firești, nu ai vreun motiv să fii vulnerabil.

Cât de repetitive sunt situațiile dificile cu care ne confruntăm? Versurile lui Eminescu sunt ilustrative - Alte măști aceeași piesă, alte voci, aceeași gamă”?

Într-adevăr, lucrurile se repetă și schimbările au loc foarte încet. Cred că la asta se referea Eminescu. Cred că putem compara progresul societății noastre cu o spirală, în care unele lucruri se schimbă, altele se repetă, ne putem mișca înainte sau înapoi. Existența unei direcții e incontestabilă, nu putem descrie schimbările societății cu un cerc închis.

Dvs aveți timp să citiți? Ce autori?

Acum nu citesc atât de mult, pentru că am citit foarte mult până acum.

O carte care v-a schimbat radical viziunea?

Foarte multe. Încerc să-mi aleg cu grijă cărțile, pentru că trec prin mine tot ce citesc. Contează calitatea, și nu cantitatea.

Spre exemplu, „Alchimistul” lui Paulo Coelho, l-am citit în variantă de xerox, înainte să apară la noi. Pentru mine a fost o revoluție la nivel de idei. Poate valoarea stilistică nu e atât de semnificativă. Din punct de vedere stilistic sunt mai interesant autori ca Marquez, Murakami.

Osho – „Semință de muștar”, o carte care, la fel, m-a marcat. Herman Hesse, Richard Bach și alți autori. Pe mine m-au educat și m-au format cărțile, după aceea, oamenii pe care i-am întâlnit.

Ați făcut universitatea la Iași. Cât de importantă este desprinderea asta de casă în formarea personalității?

Este importantă. Când ajungi într-un mediu nou, cu noi personaje, asta îți acutizează toate simțurile. Capeți multă experiență. E interesant, dureros. Eu am plâns jumătate de an. Dar mai târziu înțelegi că e firesc. E o diferență enormă între cum a fost educată generația mea și generația voastră. Noi am fost crescuti cu cheia la gât, când părinții plecau la lucru și își făceau mai puține griji pentru noi. Acum părinții își sufocă copiii cu prea multă atenție și investiții, astfel lumea se maturizează mai târziu sau deloc. Această atitudine e greșită. Trebuie să găsim un echilibru.

Despre pictori se spune că portretele pe care le pictează vorbesc uneori mai mult despre autor decât despre modelul reprezentat pe pânză. Am putea spune același lucru despre întrebările mele?

Sigur că da (zâmbim ambele). Noi tot timpul vorbim despre noi, și când vorbim despre alții, tot despre noi vorbim.

 

10 explicații scurte pentru 10 „de ce”-uri complicate:

De ce iubim femeile? Pentru feminitatea lor.

De ce ne creem așteptări? Pentru că ne este frică.

De ce bârfim?  Pentru a ne afirma.

De ce credem în Dumnezeu? Pentru că fără credință omul nu poate exista.

De ce nu ne naștem învățați?  Pentru că nu am putea crește.

De ce Dumnezeu a creat bărbatul înaintea femeii? Cine știe...

De ce avem nevoie de vise? Pentru a ne crește aripi.

De ce nu trebuie sa avem regrete? Pentru că nu putem evolua.

De ce plâng chitarele? De dor.

De ce vă e dor? De Sine.

Text: Valeria Duca

Foto: Olesea Buianovscaia






comments powered by Disqus