Mircea Eșanu sub penelul Valeriei Duca

„Când ai puțin timp liber pentru propriile metehne, devine destul de simplu să înțelegi ce îți place să faci cu adevărat”.

07/09/2015

Mircea Eșanu este Directorul executiv al Fondului de Investiții Sociale din Moldova, poziție care presupune multa responsabilitate și organizare. Studiile la USM, masterul în Sociologie, dar și cei opt ani petrecuți în cadrul organizațiilor internaționale ca UNDP și Fundația Est-Europeană, vorbesc despre competența sa în acest domeniu. O responsabilitate mai mare, dar și mai plăcută este cea de tată și soț, familia fiind o prioritate.

Cum v-ați descrie în câteva cuvinte?

Vreau să mă consider un bun familist, un bun soț și vreau să cred că sunt un bun tată. Cu trei ani în urma aș fi dat un alt răspuns, dar acum îmi dau seama că anume acestea sunt cele mai importante lucruri. Atunci când ai din ce în ce mai puțin timp liber pentru propriile metehne, devine destul de simplu să înțelegi ce îți place cu adevărat și ce să faci cu timpul liber pe care îl ai, și pentru mine timpul petrecut cu ai mei curge fără regrete.

La ce lucruri a fost nevoie să renunțați?

Spontanietatea. Tot timpul am avut libertatea să călătoresc, să plec când vreau, unde vreau, uneori să-mi permit iresponsabilitatea de a-mi cheltui tot bugetul pentru o lună într-o singură zi. E o libertate pe care eu nu o mai am. La fel îmi lipsește și timpul pentru lecturi. În ultima vacanță soția mea s-a supărat pentru că am stat mai mult cu cartea în mână decât cu ea. (zâmbește).

Care a fost ultima carte citită?

„Revolta lui Atlas” de Ayn Rand. E o demonstrare și o zeflemea adusă politicienilor, deseori corupți și oportuniști, camuflați în spatele unor intenții altruiste, contrapuși inovației, spiritului întreprinzător și a moralei umane. Am citit-o la mare în Grecia în timp ce Syriza câștiga zdrobitor referendumul, îmbătând grecii cu apă rece. E o lucrare superbă și cei care au citit-o vor înțelege cât e de ironic să savurezi această carte într-o Grecie stângistă.

Încă din universitate ați fost foarte activ. Ce v-a educat mai mult: familia, școala, societatea, cărțile?

Am învățat cam din toate mediile în care m-am aflat. Cu siguranță familia își are o amprentă mare  asupra mea, dar și mediul de la universitate, și aici nu am în vedere neapărat profesorii, deși am avut cîțiva dascăli care m-au marcat și, practice, format. Am învățat la facultate alături de colegii de la antropologie și filozofie și ei au fost interlocutorii cei mai interesanți, ironici și cu umor. Am fost destul de norocos să trec prin „Colegiul Invizibil”, un proiect de activitate academică extracuriculară a Fundației Soros. Timp de doi ani de zile, fiecare dintre noi avea un tutore pe care îl vedea săptămânal. Cred că e un mare noroc să ai pe cineva care să te îndrume ce să citești. Nu pierzi timpul pe lecturi inutile. Cu atât mai mult că aveau o bibliotecă foarte bună de specialitate, cu majoritatea cărților de la editurile din vest de profil academic. Ceea ce  investea Colegiul în fondul de carte, universitățile noastre disproporționat băgau mai mult în reparații... cu regret.

Credeți că regulile moralității sunt stabilite de societate?

Da. Care este diferența dintre morală sau norme sociale și legile unei țări? Probabil doar o variabilă de timp.  Moralitatea și legile noastre se schimbă odată cu societatea. Tabuurile de ieri, ca de exemplu legalizarea canabisului sau concediile paternale, incluziunea copiilor cu dizabilități în școlile ordinare - își reduc din stigmă și devin treptat o parte a cotidianului, și împreună cu ele se transformă în legi permisive, tolerante, mai incluzive, sau procesul invers în cazul industriei tutunului. SUA astăzi e un bun exemplu în acest sens. Rebelii de azi devin normalitatea de mâine.

Vă considerați un nonconformist?

Dacă e vorba de a accepta niște reguli rigide și neeficace, probabil da, sunt un nonconformist. Prefer să văd nonconformiștii ca cei care contestă discursul dominant din societate, cei care sunt în conflict cu status quo-ul, și de multe ori schimbările pornesc tocmai de la ei. Dar parcă îmi lipsește un pic de „rebeliune” ca să fiu un adevărat nonconformist.

Dacă egalitatea totală va fi întotdeauna un concept inaccessibil, se merită să luptam pentru ea?

Cred că lumea trebuie să obțină ceea ce merită sau ceea ce are nevoie cu adevărat.  În condițiile de azi egalitatea totală e chestie utopică și, în majoritatea cazurilor, absolut inadecvată. De ce trebuie să impozităm săracul ca pe cel bogat, de ce trebuie să câștige harnicul la fel ca și cel leneș, de ce trebuie să apreciem talentul uman de rând cu mediocritatea?! Egalitatea totală pentru mine se asociază cumva cu „uravnilovka” sovietică, în care nu credeau nici măcar cei care încercau să o construiască. Egalitatea totală ar trebui să existe la nivel de drepturi umane. În orice altă privință, nu cred.

Cum se obține și cum se menține verticalitatea în principii și valori?

Prin demnitate  și încăpăținare.

 

Ați spus într-un interviu că fără o doză de ambiție nu ați fi reușit. Ambiția presupune inclusiv evitarea compromisurilor?

Ambiția bună e intenția de a-ți demonstra propriile capacități, că poți reuși, că ești bun la ceva, și cu siguranță nu faptul că ajungi să tai colțurile.

Care e motivația cu care vă treziți în fiecare dimineață?

Nu prea găsesc motivație, însă baiatul meu, Răzvan, o face pentru mine. Ora lui de deșteptare este 6 și 15 min. Zgomotul jetului de apă care curge pe podea și stricatul de paharelor e o super motivație să sari din pat.

Trăiți cu amintirile, cu prezentul sau cu gândurile la planurile de viitor?

Cu prezentul și cu viitorul. Cu prezentul, că mi-i aproape maxima Carpe Diem, dar și cu viitorul că el îți alimentează motivația prezentului.

Nu sunteți, deci, genul de persoană care ar sta să depene amintiri?

Cred ca sunt la vârsta în care îmi creez viitoarele amintiri.  Depănatul îl las pentru pentru nepoți.

Care genuri de artă vă sunt mai aproape (muzica, film sau pictura)?

Pictura, cu siguranță. Fratele meu mai mare, Ștefan, a făcut școală și universitate de pictură, și practic am crescut printre albume de pictură ale marilor artiști pe care părinții i le procurau. Ulterior călătoriile mi-au oferit posibilitatea să văd multe din lucrări în original. E de-a dreptul superb să-i vezi în original, în mod special pe cei care au pictat în dimensiuni mari de gen Rembrandt sau Pollock când esti deprins să-i privești pe un format ceva mai mare de A4. Sau decepția să o vezi pe Mona Lisa și înghesuiala din jurul ei.  

Un muzeu pe care ați vrea să-l vizitați?

Vreau foarte mult să văd Muzeul de Artă Contemporană din Teheran. După revoluția din 1979 întrega colecție a Șahului, printre care lucrari a lui Lichtenstein, de Kooning, Warhol, Pollok, Cassatt, și nu numai, au fost retrase din galerii fiind considerate sacrilegii, iar după mai bine de 35 de ani acestea sunt expuse pentru public. Ăsta este clar un „must see”.  

Și în final - există oameni de neînlocuit? (care sunt ei in viața dumneavoastra?)

Da – familia și prietenii. Ei reprezintă totul. Avându-l pe Razvan, înțeleg și apreciez mai mult efortul părinților mei. Cu soția suntem frați în termeni de aspirații, gândire, obiective și asta ne unește mult dincolo de dragostea pe care o purtăm unul pentru altul. Prietenul meu este una dintre persoanele fără de care echilibrul meu s-ar cotili.

 

Căutarea unui răspuns sau așteptarea unei soluții? Căutarea unui răspuns.

Iertare, răzbunare sau uitare? Răzbunare.

O viață fericită sau interesantă, pe alocuri cu prețul fericirii? O viață fericită.

Instinct sau rațiune? Ambele.

O iluzie hrănitoare sau un adevar sec? Un adevăr sec, deși câteodată și iluziile hrănitoare sunt atât de necesare.

Dimineața devreme sau seara târziu? Seara târziu.

Ce e mai rău – oamenii care nu își cer scuze de loc sau oamenii care își cer scuze timp de 5 minute? Cei care își cer scuze știind că nu sunt vinovați cu nimic.

Mai des vă scufundați în vise sau în amintiri? În vise, cred.

Ce e mai bine – să fii un întelept nefericit  sau un naiv fericit? Un înțelept nefericit, ... dar cîteodata îi invidiez pe cei naivi.

Valori false sau vicii sincere? Vicii sincere. 

Text: Valeria Duca

Foto: Olesea Buianovscaia






comments powered by Disqus