Primăvara apartamentelor de lux


16/03/2015

Opulența nu mai este cuvântul care ar irita buzunarul tău atunci când vorbim despre un apartament de elită. Tendințele de cumpărare a unor spații de locuit în blocuri selecte rămân în vogă și în această perioadă. Accentul se mută însă de pe sectorul Centru spre alte zone ale capitalei. Luxul este flexibil, așa că nu pierzi nimic dacă vei achiziționa un apartament de vis în unul dintre cartierele rezidențiale noi de la periferia orașului.

Accesibilitatea și confortul sunt elementele ce determină cumpărătorul să procure un apartament în zona de elită. O securitate sporită, acces la infrastructură, magazin, școli, farmacii și bancă, o zonă ecologică liniștită – toate acestea alcătuiesc avantajul de a achiziționa o locuință într-un bloc de lux. Flexibilitatea cartierelor de elită constă în adaptarea acestora la doleanțele clienților. Ei pot să cumpere un apartament în inima capitalei, dar să nu aibă parte de liniște. Așa că un apartament din același grup de cartiere selecte, dar situat la periferie îți poate oferi toate condițiile necesare pentru un trai de vis, plus facilitățile unei infrastructuri bine puse la punct.

Terenuri de joacă pentru copii sau terenuri de sport, piscine, parcuri și grădini improvizate în curtea blocurilor sunt anexele care fac deosebirea dintre un bloc de elită și unul obișnuit.

Aspectul estetic nu se neglijează. Dacă tot pretinde a fi un cartier de lux, aici designul trebuie să fie unul deosebit, să inspire grandoare sau eleganță, un lux fin și frumos, fără elemente kitsch.

Într-un bloc de elită domină ultimele standarde în materie de arhitectură, tehnologii și utilități. Chiar și priveliștea de peste geam este una spectaculoasă, indiferent de anotimp, grație amplasării blocului într-o zonă mai deosebită.

Argumentul privind prețul apartamentului este unul solid. Or, investițiile în confortul și securitatea locatarilor merită fiecare ban. Mai mult decât atât, spre deosebire de acum patru ani, prețurile la apartamente sunt în descreștere.

 Text: Mihaela Cebanu
 Foto: Ion Savin 






comments powered by Disqus