Interviu cu Emilian Galaicu-Păun, Omul Anului 2015

Gala revistei VIP magazin

17/02/2016

Lansările de carte pe care el le moderează la Librăria din Centru au devenit de mult un reper pe harta culturală a Chişinăului, adunând o mulţime de lume bună, iar titlurile pe care le recomandă în cadrul emisiunii „Carte la pachet” sunt căutate apoi în librării, menţinând viu interesul bookaholicilor. În 2015, romanul său „Ţesut viu. 10 x 10” și antologia de versuri „Arme grăitoare” au primit laude din partea criticilor. Și laudele astea nu-l îmbată pe un perfecţionist ca el.

Interviu cu Emilian Galaicu-Păun, Omul Anului 2015

Cum aţi descrie anul 2015 din perspectiva activităţii dvs literare?

Activitatea mea literară se împarte între scris, citit, redactat, recenzat manuscrise, prezentat / lansat de carte ş.a.m.d. Din toate punctele de vedere, 2015 a fost un an plin – cele scrise pe parcursul anului se vor vedea într-o viitoare carte; cu lecturile mele la zi sunt la curent ascultătorii fideli ai emisiunii „Carte la pachet” de la Radio Europa Liberă; cărţile redactate de mine pentru Editura „Cartier” se găsesc în toate librăriile bune din Republica Moldova şi din România; dintre manuscrisele recenzate, cele meritorii au văzut lumina tiparului (iar unele au şi fost distinse cu premii importante – mă refer la volumul de debut al Aurei Maru, „Du-te free”, care a luat Premiul Tineretului). Toate astea, la capitolul realizări; pe de-altă parte, nu am reuşit să re-demarez scrierea unui nou roman, început acum vreo doi ani şi rămas „în şantier”…

Prin ce a fost special acest an?

Nu ştiu dacă 2015 a fost neapărat un an special în cultura noastră; politicul însă a dat peste cap toate scenariile posibile: câteva Mari Adunări Naţionale; orăşelul de corturi din faţa Guvernului; arestarea unui fost prim-ministru; şi, mai cu seamă, o ţară care a început anul fără guvern şi care l-a încheiat tot aşa (aşadar, o ţară interimară!), între timp debarcând alţi doi premieri. Ce-ar mai fi de spus?!!

Care dintre premiile și distincţiile ce v-au fost oferite în 2015 vă sunt mai aproape de suflet?

Dintre premii, voi menţiona doar unul, Premiul Naţional pentru Literatură (se acordă o singură dată în viaţă). Iar distincţia cea mai importantă de care m-am învrednicit vreodată – nu anul acesta, ci acum 51 de ani şi jumătate – e chiar faptul de a fi fost născut de maică-mea; şi tocmai pe distinsa mea mamă, Eleonora Păun, am pierdut-o în martie 2015…

Cărui fapt i se datorează succesul dvs?

De foarte mulţi ani, scriu, citesc, vorbesc despre cărţi etc., etc. cu toată dăruirea, urmărind în primul rând perfecţiunea – nimic nu se compară cu „gloria între patru pereţi” când tocmai ţi-a reuşit un poem sau o frază. (La fel, bucuria descoperirii unui text străin pe care-l simţi însă ca pe-al tău.) Altminteri, nici nu cred că sunt un scriitor „de succes” – mai degrabă, unul perfecţionist până-n pânzele albe, răsplătit din când în când cu câte-un „trofeu” de vânătoare, sentimentul că ai atins cerul cu mâna!

În ce măsură cărţile bloggerilor ameninţă actuala paradigmă a lecturii și care e locul bloggingului în literatură?

În epoca e-bookurilor, pe cine mai miră faptul că şi bloggerii s-au apucat să scrie cărţi; câte dintre acestea constituie într-adevăr opere literare în toată puterea cuvântului, iată întrebarea! Răspunsul e, pe moment, descurajant – nici una. Nu ştiu dacă aceste producţii chiar ameninţă vechea paradigmă a lecturii (iar târgurile de carte la care merg an de an confirmă că „civilizaţia Gutenberg” e departe de a-şi fi spus ultimul cuvânt), cert e că vulgarizează gusturile publicului, care şi aşa lasă mult de dorit. Pe de-altă parte, nu-i exclus ca-n viitor bloggingul să-şi dea măsura prin nişte pene (pardon, mouse-uri!) inspirate, diversificând astfel piaţa noastră literară. La urma urmei, nici literatura română, ca să nu mai vorbesc de cea „moldovenească”, n-a început chiar cu capodopere…

Ce aşteptări aveţi de la anul 2016?

Am aşteptări doar de la mine – de la mari la foarte mari şi chiar enorme. Întrebaţi-mă peste un an câte din ele s-au realizat.

Text: Tatiana Corcebaș-Onica

Foto: fotoroom.md






comments powered by Disqus